Din ce în ce mai mulți bărbați își dedică o mare parte din timp unui hobby morbid: cunoașterea și înțelegerea femeii. De ce e geloasă fără motiv, de ce se machiază, de ce plânge la filme, de ce îl citește pe Radu F Constantinescu, de ce vrea să aibă întotdeauna dreptate, de ce nu vrea să găsească colacul ridicat, de ce te critică în public, de ce PMS, de ce, de ce, de ce... Nu vreau să fac nici un fel de afirmație de genul: "Nu veți înțelege niciodată femeia!!" sau "Femeia e atât de greu de citit că mai bine ați lăsa-o baltă!". Femeia, la fel ca și voi, este o ființă umană, cu trăiri și emoții. Și diferă de la una la alta...precum tunsorile. Nici eu nu pot înțelege unii bărbați...de ce fotbal, de ce mușchi, de ce motoare, de ce cuceriri, de ce teribilism, de ce prea multă bere ș.a.m.d., de parcă baletul sau prăjituritul v-ar demasculiniza. Ideea e că noi...nu ne plângem. N-am auzit până acum vreo femeie să spună: "Bărbații ăștia...nu-i mai înțeleg!". V-am luat ca atare, așa cum ați venit împachetați: cu doua coaste în minus și asta nu e o regulă. Nici măcar nu ne-am chinuit prea mult să vă înțelegem deși sunt convinsă că voi lucrați de ceva timp la o carte în legătură cu asta...sunteți încă la prefață...
Sunt o persoană dificilă, știu! "Folosesc sarcasmul ca mecanism de apărare."(Chandler Bing), îmi displace romantismul exagerat și acționez impulsiv. Plâng la filme și la nunțile prietenilor și aplaud cu mare drag chitaristul din tramvaiul 41. Dansez în supermarket când e vreo melodie care-mi place și îmi iubesc locul de muncă. Cafeaua o beau de luni până vineri la Casa Presei...o mizerie de cafea, dar vânzătoarea e o dulceață de femeie, îmi urează o zi minunată...și pare sinceră. În week-end o beau acasă, cu telefonul în mână: "Neața, zăpăcilă!!".
Mai știi când ți-am spus că mi-am interzis să mă îndrăgostesc de tine? Să știi că eu chiar am crezut în acele cuvinte atunci...la fel de mult cum cred acum când îți spun că te iubesc...în fiecare mesaj pe care îl șterg înainte să apuc să ți-l trimit. Știu că te enervez maxim cu întrebările mele, vin ca o avalanșă, dar ador când îmi mângâi fruntea și-mi spui cu o voce calmă:"M-ai enervat!".
Ți-am spus că sunt a ta și mereu mă întrebi de ce a ta și nu a altuia din moment ce mă chinui atât. N-am să-ți spun niciodată "Pentru că te iubesc!". Am să-ți spun doar "Acceptă-mă așa cum sunt, nu încerca să mă înțelegi!"
Poate nu ți-ai dat seama câte luni au trecut, iar eu tot aici
sunt! N-ai să înțelegi niciodată! NU! Nici eu nu te înțeleg! Refuzi să crezi că
va merge! Refuz să cred că nu încerci!
